Echipa Fundatiei Centrul Medical de Reabilitare Craiova :
Despre Noi:
Fundatia Centrul Medical de Reabilitare Craiova este persoana juridica de drept privat cu scop nepatrimonial, independenta si apolitica.

*Centru Medical Acreditat al retelei internationale IRCT –International Rehabilitation Council for Torture Victims– ce isi are sediul la Copenhaga – Danemarca, retea ce cuprinde un numar de peste 200 de centre din 95 de tari din intreaga lume ( dintre care 2 in Romania: Bucuresti si Craiova)
*Unul dintre membrii fondatori ai CCVT-EL (Coalitia centrelor pentru victimele torturii in Europa Latina), alaturi de Asociatia pentru victimele represiunii in exil –Paris, Franta si Consiliul Italian pentru Refugiati – Roma, Italia
Aici se acorda asistenta medicala gratuita acelor persoane care, din motive politice au fost victime ale torturii , violentei, tratamentelor crude, inumane ori degradante, precum şi persoanelor obligate sã-şi pãrãseascã domiciliul de teama represiunilor. In prezent sunt asistati cca 800 de pacienti carora li se asigura consultatii si tratament prin :
– cabinete proprii de: fizioterapie, psihologie, psihiatrie si acupunctura ;
– baza de tratament pentru fizioterapie unde se efectueaza tratamente fizicale prin electroterapie, laserterapie, ultrasunet , masaj terapeutic, profilactic si curativ precum si reflexoterapie;
– colaborari cu alte cabinete (laborator, ecografie, urologie, stomatologie, endocrinologie s.a).
De asemenea se efectueaza si:
– psihoterapie suportivã şi consiliere psihiatricã.
– vizite medicale si tratamente la domiciliul pacientilor imobilizati.
– campanie de vaccinare antigripala (nov.-dec.)
Cabinetele Fundatiei Centrul Medical de Reabilitare Craiova sunt acreditate de Directia de Sanatate Publica si avizate de Colegiul Medicilor Dolj.
Fundatia Centrul Medical de Reabilitare Craiova se afla in relatii contractuale cu Casa de Asigurari de Sanatate Dolj din anul 2002.
Cine sunt asistatii :
Fundatia Centrul Medical de Reabilitare Craiova se adreseaza acelor persoane, care din motive politice, au fost victime ale regimului comunist, membrii ai Asociatiei Fostilor Detinuti Politici- Filiala Dolj, beneficiari ai legilor speciale si anume : Legea 118/1990, Legea 189/2000, Legea 309/2002, precum si familiile acestora (sot/sotie).
Legea 118/1990 – Beneficiari : Acele persoane care dupa data de 6 martie 1945 pe motive politice :
-au executat o pedeapsa privativa de libertate in baza unei hotarari judecatoresti ramasa definitiva sau a fost lipsita de libertate in baza unui mandat de arestare preventiva pentru infractiuni politice;
-au fost private de libertate in locuri de detentie in baza unor masuri administrative sau pentru cercetari de catre organele de represiune;
-au fost internate in spitale de psihiatrie;
-au avut stabilit domiciliu obligatoriu;
-au fost stramutate intr-o alta localitate;
-au fost deportate in strainatate dupa 23 august 1944;
-au fost constituite prizonieri de catre partea sovietica dupa data de 23 august 1944,ori fiind constituiti ca atare, inainte de aceasta data, au fost retinute in captivitate dupa incheierea armistitiului;
Precum si urmasii acestora –sot/sotie- daca ulterior nu s-au recasatorit.
Legea 189/2000 – Beneficiari : Acele persoane – cetateni romani – care in perioada regimurilor instaurate intre 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 au avut de suferit persecutii pe motive etnice, dupa cum urmeaza :
-au fost deportate in ghetouri si lagare de concentrare in strainatate;
-au fost private de libertate in locuri de detentie sau in lagare de concentrare ;
-au fost stramutate in alta localitate decat in cea de domiciliu;
-au facut parte din detasamente de munca fortata;
-au fost supravietuitoare a trenului mortii;
sunt sotul sau sotia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, daca ulterior nu s-au recasatorit;
Legea 309/2002 – Beneficiari : Acele persoane – cetateni romani – care au efectuat stagiul militar in detasamente de munca in cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii in perioada 1950 – 1961;
Poate cã uneori destãinuirile membrilor pot fi comparate cu odioase povestiri, dar acele lacrimi vãrsate, acele amintiri revoltatoare reprezintã crudul adevãr prin care acei oameni au trecut şi care ar trebui cunoscut pentru a putea conştientiza starea de spirit în care s-a conturat tot ceea ce existã astãzi.
O victimã a torturii rãmane mereu un necunoscut pentru marea majoritate a semenilor, deoarece aceasta şi-a pierdut pentru totdeauna încrederea în oameni, refuzând comunicarea cu ceilalţi. De aceea calea spre întrajutorarea acestor victime este dificilã şi uneori anevoioasã deoarece problemele fizice pot fi tratate uneori imediat, însa nu la fel stau lucrurile cu cele psihice, deoarece durerea din inimile lor este adânc înrãdãcinatã. Cu toate acestea se poate adduce alinare si se poate face ceva pentru a ajuta victimele chiar daca au trecut ani buni de la tortura.
De asemenea asistati ai Fundatiei C.M.R Craiova sunt si beneficiarii O.G.102/2000 adica acele persoane care se afla in una dintre urmatoarele forme de protectie :
Statut de refugiat;
Protectie umanitara conditionata;
Protectie umanitara temporara;
Activitatea Fundatiei C.M.R Craiova consta in :
Servicii de reabilitare a victimelor torturii;
Monitorizare şi documentare;
Prevenirea şi conştientizarea publicã despre fenomenul torturii;
Legaturi cu centre similare
Prin desfasurarea activitatii la Fundatia C.M.R Craiova se realizeaza reabilitare din punct de vedere medical (somatic şi psihic), unde membrii beneficiazã de consultaţii, tratamente recuperatorii şi profilactice precum şi reabilitare sociala ce consta în consilierea, reintegrarea şi antrenarea beneficiarilor centrului la diverse activitãţi sociale (spectacole, simpozioane, conferinţe, excursii, concerte).
Pe lângã activitatea curentã a centrului, o semnificaţie deosebitã o reprezintã celebrarea zilei de 26 Iunie, Ziua Internaţionalã a Naţiunilor Unite în Sprijinul Victimelor Torturii, sãrbãtoritã an de an prin diverse manifestãri.
Pentru a mediatiza fenomenul torturii dar mai ales efectele ei drastice, în diversele ei forme asupra torturaţilor, Centrul Medical Craiova organizeaza conferinţe, workshop-uri având ca subiect principal tortura şi combaterea efectelor ei.
Pentru finanţarea activitãţii Fundatia C.M.R Craiova participa permanent cu proiecte la licitatiile de proiecte lansate de catre organismele internationale.
In acelasi timp se depune un efort sustinut pentru asigurarea co-finantarii interne fara de care aceste proiecte nu se pot desfasura. In acest sens centrul nostru :
se afla in relatii contractuale cu Casa de Asigurari de Sanatate Dolj
acorda asistenta medicala cu plata pentru persoanele care ne solicita
desfasoara campanii de sensibilizare si implicare a entitatilor economice si a societatii civile in scopul obtinerii de sponzorizari si donatii
Scopul Fundatiei C.M.R Craiova
Prin activitaţile întreprinse de-a lungul anilor, de la înfiinţare şi pânã în prezent, s-a încercat stimularea supravieţuitorilor torturii, precum şi a familiilor acestora la viaţa socialã, la protejarea drepturilor şi antrenarea lor în lucrurile cotidiene precum şi la facilitarea accesului la serviciile sociale şi medicale, acordandu-se asistenţã directã a supravieţuitorilor torturii prin furnizarea de servicii multidisciplinare ce urmãresc identificarea şi satisfacerea nevoilor medicale, psihologice si sociale.
Procedura accesului la serviciile de reabilitare
1. Interviul preliminar acordat secretarei medicale.
2. Întâlnirea cu medicul generalist. Prima evaluare medicalã, psihologicã, precum şi a nevoilor sociale ale clienţilor este fãcutã în timpul acestei sesiuni.
Evaluarea starii medicale generale a pacienţilor, necesitatea efectuarii de investigaţii paraclinice, tratamentul necesar pentru patologia somaticã şi dacã este necesar, trimitere cãtre medicii specialişti din cadrul fundatiei.
Urmarirea patologiei curente (somaticã şi psihicã) a fiecarui caz în parte.
Procedura de scoatere din evidenta în caz cã terapia este terminatã sau întreruptã.
Serviciile medicale şi psihologice de reabilitare pentru victimele torturii cuprind:
consultaţii medicale şi diagnostic;
tratament;
urmãrirea evoluţiei simptomelor principale;
monitorizarea şi urmãrirea modificãrilor starii de sãnãtate a clienţilor .
Monitorizare
Monitorizarea pacienţilor include înregistrarea şi urmãrirea fiecãrui asistat (a starii lui bio-psiho-sociale), precum şi raportãrile care se fac trimestrial şi pe proiecte separat, dar nu în mod anticipat. Monitorizarea se realizeazã electronic, bazându-se pe un program original creat de Fundatia ICAR Bucureşti pentru ţãrile din estul Europei (Romania, Republica Moldova, Polonia, Ungaria) şi prin consemnarea în fişe individuale care stocheazã şi analizeazã datele fiecãrui client în parte în ceea ce privesc metodele de torturã şi consecinţele lor. Astfel, programul de monitorizare cuprinde datele generale ale clientilor, evolutia si starea de sanatate a acestora precum si partea de raportari si date statistice.
Rezultate obtinute in urma monitorizarii:
Numãrul total de persoane înregistrate la Fundatia C.M.R Craiova este de 800 dintre care 600 victime primare (beneficiari ai legilor speciale) si 200 victime secundare (urmasii victimei primare).
Majoritatea clientilor nostrii sunt persoane de varsta a treia, cel mai tanar avand 54 de ani, iar cel mai in varsta 90 de ani.
Lunar beneficiaza in mod gratuit de asistenta medicala la centrul nostru aproximativ 121 de persoane care ne frecventeaza regulat ,iar restul ne viziteaza sporadic în funcţie de nevoile lor.
Din rezultate le statistice se observa ca pacientii nostril sunt persoane cu o patologie somatica multipla, varietatea diagnosticelor medicale fiind datorata si varstei pe care o au (personae de varsta a treia).
Pacientii carora li se acorda psihoterapie au fost diagnosticati ca avand tulburari psihoorganice, tulburari depresive, tulburari anxioase. Acestia beneficiaza de mai multe forme de psihoterapie precum: consilierea psihiatrica, psihoterapia suportiva, psihoterapia cognitive. Mai putin de 2% dintre pacienti au fost diagnosticati ca avand tulburari de personalitate.
Toate aceste tulburari psihice au fost influentate cu certitudine de perioada de detentie, precum si de alti factori specifici varstei acestora : hipertensiune, ateroscleroza cerebrala.
Perioada de detenţie sau de persecutare comunistã variazã între 1 luna şi 270 luni.
Tortura a avut loc în timpul arestului, interogatoriilor şi în timpul detenţiei.
Cele mai frecvente metode de torturã au fost:
Bataia,umilirea si infometarea
Expunerea la climatul rece
Izolarea şi detenţie în spaţiu închis
Privarea de medicamente şi asistenţã medicalã precum şi a facilitãţilor igienice
Munca fortata
Restricţia comunicãrii cu persoanele din afarã
Restrictia mobilitatii
Expunere la infectii
Privarea de minimul de conditii igienice
Obligarea la semnarea de declaratii false
Amenintari la adresa victimei si a familiei
Echipa Fundatiei Centrul Medical de Reabilitare Craiova :
Simona Smarandache – Director
Laurentia Olimpia Panduru – Coordonator Medical – Medic Primar Medicina de familie – competenta acupunctura
Carmen Tranca – Medic Primar Psihiatrie
Cosmina Stanoiu – Medic Primar Recuperare , Medicina Fizica si Balneologie
Ramona Badea – Psiholog
Lavinia Maria Toila – Asistent medical generalist
AnisoaraLucia Marghescu – Fiziokinetoterapeut

Cioabla Denis Florin – Asistent medical generalist
Rujan Luciana Marinela – Balneofiziokinetoterapeut